soare

Jul 17

bună dimineața, soare
iubesc de fiecare dată
cu aceeași nebunie
razele care-mi răsfiră părul
cu un singur zâmbet
mâneca scurtă
iarba verde
martorul tăcerii din noapte
oamenii apretați
proaspăt treziți cu apă rece
grupuri de elevi
cu ochii încă lipiți
de ziua de ieri
un nou tren
cartea deschisă
la pagina vieții
am nările flămânde
pulsul șuieră
pe abscise și ordonate
natura se miră
am îmbrățișat pe toată lumea
cu o privire
am un izvor de cafea
în minte
m-am născut dimineața
m-am întors din nou 
la mine

Advertisements