update

Apr 17

n-am încetat niciodată să simt
de fapt
muzica a sunat în continuare
cu sonorul la minim
nu știu de ce l-am dat pe mute

cumva apar tot felul de puncte pe listă
priorități
unu – este nevoia principală
sau monopolul în timp
iar doi, trei și restul
majorete-n decor

merg pe pilot automat
în timp ce gândurile mă-nfășoară
într-o plasă de păianjen
totul pentru a recunoaște sursa
de lumină
sau prima bătaie de inimă
a pământului

acum se derulează în secret
îmi aduc aminte să-mi setez urechile
pe tăcere
e nevoie de acest moment

mă conectez la tine și jucăm ping-pong
viața e un taster, îmi spui
n-am reușit nici până acum să înțeleg
cum cineva rămâne blocat
pe un singur capitol
când are puterea s-ajungă
spre plus infinit